George Pușcaș (23 de ani) este unul dintre cei mai vânați jucători din lotul României U21 după performanța reușită la Campionatul European din această vară, calificarea în semifinale, însă atacantul spune că viitorul său este în continuare incert.
Palermo, clubul la care a evoluat Pușcaș în sezonul precedent, are mari probleme financiare și nu s-a înscris în sezonul următor din Serie B. În aceste condiții, sicilienii nu vor mai achita suma de transfer celor de la Inter Milano, iar românul se va întoarce la nerazzurri, unde mai are contract încă un sezon.
„O situație neplăcută la Palermo, am vrut să evit lucrurile astea la Campionatul European pentru a nu mă afecta. Îmi pare rău pentru suporteri, nu meritau ceea ce se întâmplă. Din câte știu, echipa va evolua în Serie D. Eu voi rămâne la Inter, mai am contract cu ei încă un an, Palermo neplătind suma de bani, iar apoi voi discuta cu Inter să vedem ce va fi”, a spus George Pușcaș, la Pro X.
Miercuri, Daily Mail a anunțat că Birmingham City, formație din Championship, s-a înscris în cursa pentru transferul lui Pușcaș. De asemenea, presa internațională a scris că atacantul României este dorit și de alte echipe din Italia, dar și de Galatasaray. Pușcaș scoate din calcul un transfer la o echipă din Liga I, considerând un pas înapoi o astfel de mutare: „Doar la convocări vin în România. Îmi place acolo unde sunt, mai ales în campionatele puternice. Dintr-un campionat puternic să vin în Liga I nu știu dacă e un pas înainte”.
George Pușcaș a fost golgheterul României U21 la Campionatul European, cu patru reușite. De asemenea, atacantul a fost singurul jucător din lotul tricolorilor prezent în echipa ideală a UEFA de la turneul final. Acesta a înscris nouă goluri în 33 de partide disputate în sezonul trecut la Palermo. Cota sa de piață, conform transfermarkt.com, este de trei milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER